Agricultura ecologică componentă a economiei verzi

          „Sănătatea omului este reflexia sănătății pământului, este un adevăr spus de Heraclit cu 500 de ani î. Hr., care se confirm și astăzi prin corelația dintre starea de sănătate a oamenilor și „sănătatea” solurilor și a celorlalte component ale mediului înconjurător. Criza de încredere în agricultura convențională este alimentată, de asemenea, de noile cazuri grave de intoxicare cu dioxină, boala „vacii nebune”, febra aftoasă, pesta porcină, gripa aviară, organismele modificate genetic (OMG), e-coli.
          
Agricultura ecologică urmărește armonizarea interacțiunilor dinamice dintre sol, plante, animale și om sau, cu alte cuvinte, dintre oferta ecologică, economică și socială a agro-ecosistemelor și nevoile umane de hrană, îmbrăcăminte și de locuit. Fiind un tip de agricultură durabilă (Toncea, 1999), scopul agriculturii ecologice poate fi exprimat printr-o funcție de tip min - max: maximizarea producțiilor și minimizarea efectelor secundare negative ale activităților agricole (Toncea, 1997 și 1999).
           Agricultura ecologică are rădăcini istorice adânci, îndeosebi ca îndeletnicire practică, toate marile civilizații umane – mesopotamiană, arabă, greacă, romană, chineză etc., clădindu-se pe o agricultură prosperă, însă nepoluantă și fără îngrășăminte chimice și pesticide de sinteză (Stoian, 2005), dominată, în gândire și muncă, doar de înțelepciune și îndemânare.

           Bazele teoretice ale agriculturii ecologice au fost puse între anii 1920 – 1960, imediat după începerea procesului de industrializare a agriculturii (Papacostea, 1981 și Stoian, 2005) și declanșarea „revoluției verzi
”, de către Rudof STEINER în Germania, fondatorul conceptului de „agricultură biodinamică”, Sir Albert HOWARD în Anglia, pe ale cărui idei s-a fondat școala de „agricultură organică”, H. MULER în Elveția, autor al conceptului de agricultură „organo-biologică” și C. LEMAIRE și J. BOUCHER în Franța, fondatorii școlii de „agricultură biologică”.”; Ordinul M.A.P.D.R. nr. 417 din 13 Septembrie 2002 referitor la ”;; Ordinul M.A.P.D.R. nr. 721 din 26 Septembrie 2003 pentru aprobarea Regulilor privind Importul și Exportul produselor agroalimentare ecologice; Ordin nr. 190 din 28 iunie 2006 privind modificarea și completarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor și al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 417/110/2002 pentru aprobarea Regulilor specifice privind etichetarea produselor agroalimentare ecologice.
        Majoritatea specialiștilor, bazându-se pe prevederile Regulamentului (CE) 834/2007 al Consiliului și ale Regulamentului 889/2008 al Comisiei, susțin că agricultura ecologică are aceeași definiție cu agricultura organică sau biologică. De asemenea, unii teoreticieni (Puia, Soran și Rotar – 1998) cred că agroecologia și ecologia agricolă au aceeași semnificație: ecologia agricolă sau agroecologia este o ramură sau disciplină a ecologiei generale care se ocupă de studiul multilateral, îndeosebi sub raport productiv, al influențelor exercitate de factorii de mediu asupra plantelor și asupra animalelor domestice (așa-numita autoecologie agricolă), precum și de cercetarea structurilor și a dinamicii agroecosistemelor (sinecologia agricolă). Având în vedere conținutul noțiunilor structurale: agri – ogor, câmp, teren, cultură – totalitatea valorilor materiale și spirituale create și acumulate de omenire în decursul timpurilor, eco – casă, familie, căsnicie, gospodărie, mediu și logic - știință, studiu, cercetare și realitățile practice, credem că agricultura ecologică este știința sau arta administrării sau ținerii sub control a viețuitoarelor agricole și a mediului lor de viață în folosul omenirii, prin metode și mijloace moderne care nu dăunează mediului înconjurător.

          Agricultura ecologică este un sector dinamic în România care a cunoscut în ultimii ani o evoluție ascendentă, atât în sectorul vegetal cât şi în sectorul de producţie animalieră.

Grafic nr. 1
Sursa: Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale

         

          În anul 2011 România ocupa locul 10  în Europa, cu o suprafață de 229.946 ha cultivată în sistemul de agricultură ecologică primul loc deținându-l Spania cu o suprafață de 1.803.661 ha, urmată de Italia cu 1.096.889 ha, Germania cu 1.015.626 ha și Franța cu  977.234.









Grafic nr. 2
Sursa: Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale


          Conform datelor furnizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, numărul operatorilor înregistrați în agricultura ecologică este în continuă creștere. Valoare maximă a fost atinsă în anul 2012, respective 26.736 operatori, compartiv cu anul 2010 numărul operatorilor a crescut cu 11.80%. Din cei 26.736 operatori înregistrați în anul 2012, 26.390 sunt producători agricoli, 103 procesatori iar restul comercianți. Cei mai mulți dintre acești operatori înregistrați se întâlnesc în județul Suceava 4.358.

 

Grafic nr. 3
Sursa: Sursa: Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale


          În ceea ce privește ponderea culturilor certificate ecologic în anul 2011, prima poziție este ocupată de cereale pentru boabe și pajiști permanente, fiecare cu câte 34 de procente, pe locul al doilea se situează culturile industriale cu 21 de procente, în timp ce celelalte culturi au ponderi nesemnificative.







 


Grafic nr. 4
Sursa: Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale


          Făcând o comparație între producția medie la principalele culturi atât în sistem ecologic cât și în sistem convențional putem trage următoarele concluzii:

- producția medie la culturile în sistem ecologic este mai mică decât cea în sistem convențional;

- de exemplu la cultura de varză albă producția medie în sistem ecologic în anul 2011 a fost de 15.264,9 kg/ha în timp ce în sistemul convențional s-a înregistrat o producție de 21.807 kg/ha;

- chiar dacă producția medie în sistem ecologic este mai mică decât cea în mod convențional, prima beneficiază de avantajul prețului mai ridicat în ceea ce privește valorificare.

 


 















Grafic nr. 5
Sursa: Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale


          Efectivele de animale crescute în sistem ecologic urmează același trend crescător la fel ca și producția vegetală. Acest lucru se datorează și măsurilor de sprijin venite din partea statului, prin  H.G. nr. 759 din 21 iulie 2010, precum și Programului Național de Dezvoltarea Rurală 2007-2013.


 


 


 

Grafic nr. 6

Sursa: Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale


      

          Numărul total de apicultori înregistrați în agricultura ecologică a crescut de la 726 de apicultori în anul 2007 la 955 în anul 2012.

După cum se poate observa și în graficul nr. 6 numărul familiilor de albine certificate ecologic a crescut în perioada analizată, s-a dublat în anul 2012 față de anul 2007.



















 

Grafic nr. 7

Sursa: Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale

         

          Dintre cel mai importante 103 unități procesatoare certificate ecologic la nivelul anului 2012, 41 sunt pentru depozitarea cerealelor, 19 pentru miere și produse apicole, iar 8 pentru paste făinoase, făină și produse de panificație.